Ministrul Economiei, despre dosarul din 2000: A fost unul politic pentru că voiau să mă schimbe din funcția de director

Ministrul Economiei, despre dosarul din 2000: A fost unul politic pentru că voiau să mă schimbe din funcția de director
Publicat: 16/11/2019, 12:23

„Informația este parțial adevărată, a fost un dosar politic în anul 2000, pentru a mă schimba din funcția de director. Au reușit să mă schimbe, dosarul s-a soluționat, pe vremea aceea reținerile se făceau de Poliție…. Parchetul nu a confirmat acea propunere de arestare, au urmat expertize în dosar, eu am fost membru într-o comisie de achiziție a Petrom, doar eu am fost întrebat. Am fost schimbat din funcția de director, dosarul s-a soluționat de două ori cu scoatere de sub urmărire penală pentru că nu există fapta, nu avem cum să influențez acea achiziție de către Petrom… Ministrul Justiției de la acea vreme Rodica Stănoiu a trimis Corpul de Control peste Parchet și a luat dosarul la Parchetul Curții de Apel Craiova. A fost un dosar politic, pot să afirm oricând, făcut ca să mă schimbe din funcția de director al Petrom. Am fost prima victimă a PSD acum 18 ani”, a spus ministrul Popescu la Antena 3.

Ministrul spune că informația apare pe un cont fals, apărut în mai 2016, în preajma alegerilor locale, și este singurul articol de pe contul respectiv. Conform informațiilor publicat pe respectivul cont, „Virgil Popescu Presedintele PNL Mehedinti si sustinatorul lui Daniel Cîrjan, a fost retinut in 2000, pentru 24 de ore, sub invinuirea savirsirii infractiunilor de fals, uz de fals, santaj si delapidare. Procurorii Parchetului National Anticoruptie (PNA) au in atentie dosarul fostului director al PETROM Mehedinti, Virgil Popescu, acuzat de santajarea patronului unei firme private, Alexandru Hornoiu, ca acesta din urma sa vinda un teren catre un apropiat al lui Popescu”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
×